Balcanii si-au desemnat cei mai buni atleti

Saptamana aceasta s-a desfasurat la Atena Gala Atletismului Balcanic, eveniment organizat de ABAF (Asociatia Federatiilor de Atletism din Balcani), in colaborare cu Federatia Elena de Atletism (SEGAS). Evenimentul anual asteptat de lumea atletica din Balcani s-a bucurat anul acesta de prezenta lui Sebastian Coe, presedintele Asociatiei Internationale a Federatiilor de Atletism (IAAF) si de cea a lui Svein Arne Hansen, presedintele Federatiei Europene de Atletism (EAA). Presedintele ABAF le-a acordat acestora cate placheta de recunoastere a sprijinului lor constant pentru dezvoltarea atletismului in Balcani.

Prezenta celor doi presedinti demonstreaza ca zona balcanica devine din ce in ce mai puternica in atletismul mondial, iar ABAF (Asociatia Federatiilor de Atletism din Balcani) incepe sa functioneze ca un organism international performant, care are ca scop organizarea de mari intreceri atletice si de promovare a atletismului la toate nivelurile in tarile membre.

Gala Atletismului Balcanic a fost un eveniment pentru premierea celor mai buni sportivi din Balcani si pentru recunoasterea eforturilor acestora de a concura la cel mai inalt nivel si a obtine rezultate deosebite.

Cea mai buna atleta senioara din Balcani in 2018 a fost desemnata Paraskevi Papachristou, triplusaltista din Grecia care anul acesta a reusit sa devina campioana europeana la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin. Cel mai bun atlet senior al momentului a fost desemnat turcul Ramil Guliyev care a obtinut o performanta fantastica in finala de 200m de la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin, devenind campion european, dar si cu stafeta de 4x100m unde a obtinut argintul.
Cea mai buna junioara din Balcani a fost aleasa triplusaltista Aleksandra Nacheva, din Bulgaria, care a castigat aurul la Campionatele Mondiale de Atletism U20 de la Tampere din acest an. Cu doar o luna mai devreme, Aleksandra castiga argintul la Campionatele Europene de Atletism U18 de la Gyor. Cel mai bun atlet junior a fost desemnat ucraineanul Mykhaylo Kokhan care a obtinut anul acesta, la aruncarea ciocanului, aurul la Campionatele Europene de Atletism U18 de la Gyor si la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires si argintul la Campionatele Mondiale de Atletism U20 de la Tampere.

Gala Atletismului Balcanic a fost si un prilej pentru toti cei prezenti pentru a-si reaminti principiile atletismului si in ce alt mod mai placut se putea face acest lucru decat printr-o vizita la stadionului Panathinaiko (Kallimarmaro), singurul stadion din marmura din lume, construit pe locul in care s-a inaltat in anul 330 i.Hr primul stadion dedicat intrecerilor atletice, de catre Lycurgus. Stadionul a fost reconstruit in marmura de Herodes Atticus, senator roman, in anul 144 d.Hr. si avea o capacitate de 50.000 de locuri. Abandonat ulterior, stadionul iese la lumina de-abia in 1869 si gazduieste Jocurile Olimpice Zappas in 1870 si 1875. Dupa renovare gazduieste ceremonia de deschidere si de inchidere a primelor Olimpiade moderne in 1896 si este din nou utilizat ca loc de desfasurare a Jocurilor Olimpice in 2004.
Vizita stadionului a fost completata de inaugurarea oficiala de catre toti participantii la gala a Muzeului de Istorie a Atletismului la Gimnaziul Fokianos din Atena.

Federatia Romana de Atletism a fost prezenta la aceasta gala prin Florin Florea – Presedinte, Augustin Iancu – Secretar General si Diana Amza – Relatii Internationale.

Sursa: fra.ro

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

sportcontrol.ro - Stiri, opinii si analiza sportiva - Cluj-Napoca, Transilvania!